Primul contact cu sportul l-am avut pe la vârsta de 4/5 ani, pe vremea când erau în vogă filmele cu Jean Claude Van-Damme. Fascinat fiind de cum se mișca în filmele lui încercam să-l imit, exersând în oglindă. Am fost norocos să am un tată iubitor de sport, care la rândul lui a practicat o bună perioadă box de performanță și amatoricesc multe altele (tenis de câmp, tenis de masă, volei). Spun că am fost norocos pentru că el a fost cel care mi-a arătat cum se execută o genuflexiune (cu o coadă de mătură), el m-a însoțit la primul antrenament de fotbal la vârsta de 8 ani, moment din care am practicat sportul ăsta pentru aproximativ 9 ani, tot el cam pe la acceași vârstă m-a învățat să țin paleta de tenis de masă în mână, mi-a arătat cum se lovește o minge de volei, a intrat cu mine în râu să învăț să înot, mai târziu mi-a dat primele servicii puternice la tenis de câmp și cel mai important m-a încurajat și sprijinit tot timpul în relația mea cu sportul.

Pe parcursul liceului am practicat handbalul și baschetul,  cel de-al doilea devenind numărul 1 în clasamentul preferințelor sporturilor de echipă pe care le-am practicat. Lăsând modestia deoparte, pe lângă că am avut un model care m-a ghidat la primul contact cu sportul, am fost și norocos să fiu înzestrat cu o bună inteligență motrică.

Am fost tot timpul la fel de activ? Nu, nu am fost tot timpul la fel de activ, am avut și o perioadă în care am uitat complet ce înseamnă sportul, o perioadă în care am experimentat viața de artist, viața de noapte, o perioadă frumoasă tare din viața mea, o perioadă în care latura mea artistică și emoțională a fost exploatată la capacitate maximă, dar care din păcate a venit la pachet cu multe kilograme în plus, cu neîncredre în mine, cu stări de anxietate, cu atacuri de panică.

Pe la 26 ani, total neindicat pentru greutatea pe care o aveam, am început să alerg și să am un pic mai multă grijă la ce mâncam. În următoarele 7 luni încrederea în mine a început să crească, stările de anxietatea și atacurile de panică au dispărut, kilogramele pe cântar au scăzut de la 120 la 80, iar cheful de viață era altul.

Cu încrederea la cote maxime și cu noua poveste de dragoste pe care am reînceput-o cu sportul, la 27 de ani am decis să mă înscriu la Facultatea de Educație Fizică și Sport, asta după ce în 2010, după o poveste de doi ani am abandonat facultatea de jurnalism.

 Plăcându-mi să mă văd din nou activ am vrut să încerc mersul la sală, pe care până nu de multă vreme îl consideram ca nefiind pentru mine și îl asociam cu tot felul de personaje intimidante, golani, bișnițari ș.a.m.d. care credeam eu că frecventează sălile de fitness. Contrar așteptărilor mele și mulțumită bunului meu prieten Adi am început o poveste faină de dragoste cu antrenamentul cu greutăți care și acum în 2023 e tot aprinsă și de care sunt convins că nu va înceta niciodată atâta timp cât o să fiu capabil să mă ridic din pat sau de pe scaun. În primul an de facultate am decis să fac un curs de antrenor personal pentru că voiam să mă simt cumva îndreptățit să pot antrena. În 2020 am absolvit facultatea de sport și am decis să fac și un master. Am mers pe Antrenament și performanță sportivă, specializarea Fitness și culturism. Acum când scriu rândurile astea am terminat și masterul și sunt boboc în anul 1 în cadrul aceleași faculăți, dar de data asta la Kinetoterapie și motricitate specială.

De ce toate astea?

Pentru că vreau să înțeleg cât mai bine cu putință ce înseamnă sportul, mișcarea, recuperarea, pentru că în primul rând vreau să mă păstrez pe mine cât mai sănatos, cât mai activ, cât mai departe de boli și traumatisme și pentru că din pasiunea mea vreau să-mi câștig existența și să te pot ajuta și pe tine să creezi o relație cât mai sănătoasă cu sportul.